enjoy

Sinele si mintea (S & M)

M:  Ce sa fac sa fiu ok, cum pot avea fericirea ?

S: Nimic nu te poate face ceea ce deja esti si nimic nu-ti poate da ceea ce deja e al tau.

M: Bun, si atunci eu de ce nu simt asta? De ce cred ca nu sunt destul, ca nu sunt ok, ca-mi lipseste ceva ?

S: Ai pus intrebarea gresita. Daca vii murdar de pe drum, care e primul lucru pe care il faci ? Te cureti sau te intrebi de unde te-ai murdarit ? Unii incep mai intai sa investigheze de unde si cum, insa daca mizeria ti-a intrat in ochi te duci si te speli imediat. Vei avea timp pe urma sa vezi de unde si cum. La fel si cu intrebarea ta. Toate raspunsurile pot fi aflate in final, insa nu asta conteaza. Nevoia obsedanta de a afla toate raspunsurile face ea insasi parte din mizeria care te-a orbit si care se cheama ego. Si te poate intarzia de la a te spala pe ochi si a avea privirea curata, promitandu-ti culmea acelasi lucru pe care ea l-a furat. De ce crezi prostiile alea ? Pt ca o faci… Pentru ca asa ai fost invatat… Pentru ca in final sa te ridici deasupra lor… Te satisface vreun raspuns ? Cat o sa tina satisfactia, linistea? Nu prea mult, cu drag ti-o spun. Potoleste-ti setea cu apa adevarata.

M: Ok, atunci cum scap de credintele ca nu sunt ok, ca nu sunt destul, cum ma eliberez de ele ?

S: Spre deosebire de murdarie, in cazul credintelor, orice efort le intareste existenta. Cu cat lupti mai tare contra lor, cu atat devin mai puternice. Pentru ca lupta in sine pleaca de la presupunerea ca sunt adevarate. Cum lupti cu o naluca, cu o inchipuire ? N-ai cu cine lupta. Cum te eliberezi de niste lanturi pe care tu singur le tii strans, cu corpul si mainile inclestate ? Vezi cum intrebarea in sine naste alta problema ? Nu-i asa ca e frustrant ? E atat de simplu si in loc sa fie o mare bucurie ca n-ai absolut nimic de facut, devine o panica, o problema ca nu stii ce sa faci. Si stii de ce ? Pentru ca asta nu e o treaba pentru minte. Ea nu intelege simplitatea, starea fara efort, desi ii place foarte mult. Nu intelege relaxarea, cum poate sa lase pur si simplu ceva, un gand, o credinta, un concept. Mintea stie doar sa faca, sa gandeasca si aici i se cere sa taca. Asa ca nu-i cere mintii nimic, asta nu e o treaba pentru ea, e domeniul inimii, domeniul constiintei.

M: Si totusi daca vin intr-una dupa mine  ? Daca totusi nu scap de ele ? Daca lupta tot nu inceteaza ?

S: Lasa-te invins. Renunta. Spune Da, nu sunt ok. Da, nu sunt de ajuns. Si ce ? Vezi ce. Fii doar constient si lasa-te  in gol. Lumina constiintei tale va topi toate minciunile. Ceea ce esti, este dincolo de a fi ok sau nu. Ai stabilit singur, ajutat de restul ca a fi ok e ceea ce tu nu esti. Si te-ai incuiat singur pe dinafara. Ramai afara, stai in gol si vezi ce se intampla. Poate vei afla surpriza ca esti complet liber, atat de liber incat nu ai nevoie nici macar sa fi ok.

Intr-o zi, la o rascruce de drumuri, doi calatori se intalnesc. Unul e imbracat in straie alese, poarta o coroana pe cap si pare posomorat, ca si cum o greutate ii apasa umerii. Celalalt, imbracat in haine simple, arata ca om sarac, insa ceva din privirea lui usoara il face pe primul sa-i vorbeasca:

- Pari un om obisnuit si totusi esti senin ca si cum n-ai avea nici o grija. Ajuta-ma sa-mi gasesc pacea, caci eu am ajuns la capatul puterilor si nu inteleg unde gresesc. Am o casa mare cu multe camere, care mai de care mai minunata. Fiecare camera e plina cu tot ce ti-ai putea imagina. In fiecare zi construiesc alte camere si mai incapatoare si mai frumoase. Ma plimb toata ziua prin ele, le inchid si le deschid cu cheile pe care le port mereu la mine. Incerc sa le vad pe toate dar sunt prea multe, nu am destul timp asa ca ajung alergand prin casa toata ziua. Sunt epuizat dar nu ma pot opri.  Nu ma pot odihni in nici una. Mi se pare ca le pierd pe celelalte. Cum ajung intr-una, imediat  ma gandesc la alta, apoi cand ajung acolo, nici bine nu intru ca fug sa le vad pe celelalte. Nu vreau sa pierd niciuna, sunt toate atat de frumoase si necazul mi-e si mai mare ca nu ma pot bucura de ele. Am obosit, ma simt pierdut si cheile de la casa au ajuns atat de grele ca de-abia le mai pot cara. M-am gandit chiar sa-mi iau viata caci poate e ceva in neregula cu mine, poate sunt eu gresit ? Cum altfel sa nu te poti bucura cand ai asa o casa? Spune-mi te rog ce sa fac ?

- Darama zidurile si arunca cheile

E ceva magic in a fi. In a exista. Indiferent ce se intampla cu tine, trec anotimpurile, razi, plangi, te bucuri sau esti trist, toate vin si pleaca dar tu esti mereu acolo, nu pleci nicaieri ! Esti prezent. Existi. E ceva inexplicabil in asta, e cel mai bun exemplu pentru o minune si totusi trece mai tot timpul ca fiind cel mai banal lucru. Tot ceea ce exista se poate schimba si eu totusi voi ramane neatins, e miraculos. Inseamna ca eu nu sunt de fapt toate acestea. Pot fi, ma pot identifica cu ele si atunci sufar, plang sau ma bucur si nu mai simt acea inradacinare a fiintei. Ma ia vantul.

Mai nou chiar incepe sa-mi placa faptul ca am deplin control asupra mea, dar nici un control asupra exteriorului. Orice mi s-ar intampla, eu aleg daca sufar sau nu, dc rad sau nu, cat de mult ma implic, daca merg mai departe sau raman. In felul asta pot simplifica mult lucrurile si pot renunta la tot ceea ce nu tine de mine. Ceea ce tine de exterior las in grija Universului. Stiu ca el va face o treaba extraordinara. Pana la urma el m-a adus unde sunt acum. Ceea ce tine de exterior inseamna si ce voi manca, cu ce ma voi imbraca, cum voi arata, unde ma vor purta pasii. Las universul sa-mi poarte singur pasii si eu ma bucur de o plimbare fara efort. Las picioarele sa loveasca pamantul si eu asist bucuros la asta. Deocamdata majoritatea facem asa: incercam sa controlam tot ceea ce ni se intmapla si pe urma dam vina pe exterior, pe viata pentru cum ne simtitm. Adevarata responsabilitate nu inseamna sa incerci sa controlezi tot ceea ce ti se intmpla,  ea este mai degraba modul in care tu te raportezi la tot. Ma simt atat de bine in procesul asta al vietii incat orice imi aduce viata devine atat de placut si interesant incat chiar daca unele vise de-ale mele pur si simplu nu se indeplinesc, nu ma afecteaza nici cat negru sub unghie pentru ca placerea misterului si fluiditatea imprevizibilului sunt prea frumoase pentru a merita sa fie ciobite cu regrete. Asa ca daca nu se intampla ceea ce cred eu, foarte bine. Important este ca stiu ca voi fi bine, voi fi liber si minunat. Stiu asta pentru ca asta nu depinde de ceea se va intampla in exterior. Asta nu variaza odata cu vremea, cu timpul. Asta e o dimensiune interioara, o calitate a fiintei care nu se shimba. Asa ca se poate intampla orice, le voi lua pe toate zambind. Le voi astepta in usa precum zice Rumi in poezia lui. Imi place unghiul nou din care privesc, imi place vibratia asta de noutate. Imi place ca las usile din fata mea deschise, ca le simt deschise. E ca si cum pot respira prin mai multe locuri. Ma simt atat de bine respirand prin usile deschise ale posibilitatilor.. In loc sa ma stresez de multitudinea de factori si posibilitati, din contra, ma bucura vastitatea existentei, capacitatea ei de a ma surprinde, de a-mi aduce noutate. Inainte nu simteam asa – ma speria complexitatea evenimentelor, ma coplesea. Acum din contra, ma bucur ca fiecare coltisor al Universului, fiecare clipa e cu totul noua si infinita. Ma si mir ca pana acum nu am simtit asa si din contra, m-am panicat de multe ori ca nu stiu ce-o sa se intample. Faptul ca nu stii ce-o sa se intample e mai degraba motiv de sarbatoare decat de teroare. Cine vrea sa traiasca in mormantul de plumb al clipelor stiute dinainte, fardate si aranjate ? Regretul unei neimpliniri e ca si cum ai zice ca preferi aluna ranceda pe care o aveai in fata ta in farfurie de 3 zile, in locul ciresei proaspete care tocmai ti-a cazut din copac.

Un calugar zen afirma: “car apa, pregatesc cina – ce incantare, ce mister !” Tipul asta de gandire nu poate sa apara totusi decat cand individul atinge putin statornicia si comfortul constiintei interioare. Ea este fiinta adevarata care nu se schimba, nu trece odata cu experienta, ramane mereu acolo, sursa de pace si siguranta. Toate se desfasoara in spatiul pe care ea il reprezinta, acel Eu sunt, acea existenta pura. Altfel, fara aceasta siguranta si pace venita din contactul cu sufletul, omul poate cauta siguranta si statornicie in ceea ce e destinat sa fie schimbator si nestatornic. Astfel, in loc sa se bucure de prospetimea clipelor, de noutatea lor, el va incerca sa le faca sa dureze, sa le congeleze, sa le acumuleze, sa le aranjeze, sa le impietreasca, sa le stie dinainte, toate din incercarea de a fi in siguranta, de a nu-i mai fi frica. Insa intotdeauna clipele vor aluneca printre degete. Nu poti face o coroana din roua diminetii. Clipele se vor schimba, vor erupe in noutate, se vor transforma si-l vor lasa pe omul deconectat de suflet in frica si frustrare. Un univers in care impermanenta clipei nu exista, este un univers mort, in care toate sunt pietre.

Daca omul isi ia pacea si siguranta, implinirea si fericirea din ceea ce nu se schimba si anume – Existenta lui – din acel sentiment de Eu Sunt – care este chiar sufletul, nu le va mai pierde niciodata si in acelasi timp se va putea bucura de impermanenta lumii

desi nu sunt un impatimit al religiei in general, exista un fragment dintr-o predica a lui Isus care se potriveste foarte bine aici: “Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca. Oare nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?”; “Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste.”; “Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia.”; “Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele.”;”Nu va îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.”

si in incheiere poezia lui Lucian Blaga, pe care de-abia acum incep s-o inteleg si mi-e mai draga ca oricand:

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Namaste

Postul asta este pentru mine. Mi-am pus si poza asta pe desktop ca sa nu mai uit niciodata. In sfarsit pot sa rasuflu usurat.. of doamne. Greu am platit linistea asta. A trebuit sa salvez lumea. Si am salvat-o de mai multe ori – o data prin 2003, apoi in 2010, ultima oara acum vreo 2 luni. Suna comic da eu vorbesc foarte serios. Exact asta am simit ca fac. De fiecare data mi-a fost foarte rau si foarte bine in acelasi timp. Dar nu mai imi trebuie, pentru ca ultima data m-am convins. Ultima data mi-am dat seama ca reusisem de fapt de prima oara. Degeaba am auzit de la altii ca Isus a salvat lumea acum 2000 de ani, eu a trebuit s-o fac si eu, sa fiu absolut sigur, sa ma conving! De-asta stiu ca e aproape imposibil sa convingi pe altcineva de lucrul asta. Trebuie s-o afle singur. Mai ales daca e ca mine. Degeaba i-as spune ca lumea e deja salvata de Isus, de mine, de profetu din scara blocului si de multi altii. Degeaba i-as spune ca EL, chiar EL a salvat lumea azi dimineata cand a zambit. Sau cand s-a uitat cu drag la un catelus de pe strada. Cand a strans in brate pe cineva sau cand a plans pentru nedreptatile din lumea asta. Degeaba i-as spune ca EL dragul de el e frumos si bun si doar pentru simplul fapt ca respira lumea asta e salvata!! Degeaba l-as lua in brate ca pe-un copil drag si i-as spune ca-l iubesc si ca Dumnezeu il iubeste muult mult, atat de mult ca ne-a lasat la amandoi o lume -salvata de la nasterea ei- de care sa ne bucuram. si ca el e un EROU mult iubit din momentul in care s-a nascut!

Si eu sunt un copil si nu vreau si nici nu pot sa te opresc pe tine sa te joci. Iti urez doar succes prietenul meu drag si dupa ce salvezi lumea, te astept sa ne bucuram impreuna de ea!

O bucurie, o intristare, o rautate,
un moment de constiinta vine
ca un vizitator neasteptat.

Intampina-i si primeste-i cu bucurie pe toti!
Chiar daca sunt o multime de amaraciuni,
ce-ti curata cu violenta casa
de toata mobila,
totusi, trateaza fiecare oaspete onorabil.
El te-ar putea elibera
pentru o noua incantare.

Gandul rau, rusinea, rautatea,
asteapta-i la usa razand,
si invita-i inauntru.

Fii recunoscator pentru oricine vine,
pentru ca fiecare a fost trimis
ca un ghid de dincolo.

~ de Jelaluddin Rumi ~

- traducere romana Cornea Lucian -

- traducerea in engleza mai jos -

The Guest House

This being human is a guest house.
Every morning a new arrival.

A joy, a depression, a meanness,
some momentary awareness comes
as an unexpected visitor.

Welcome and entertain them all!
Even if they’re a crowd of sorrows,
who violently sweep your house
empty of its furniture,
still, treat each guest honorably.
He may be clearing you out
for some new delight.

The dark thought, the shame, the malice,
meet them at the door laughing,
and invite them in.

Be grateful for whoever comes,
because each has been sent
as a guide from beyond.

~ Rumi ~

(The Essential Rumi, versions by Coleman Barks)

What is my dharma ?

mai jos o parodie lady gaga – telephone

parodie dupa Eminem – Not Afraid

diferentele dintre ei si vedetele originale la cantat si actorie nu mi se par prea mari. a big Bravo !

teo, impreuna cu prietenele noastre din asociatia Vivens organizeaza o tabara faina la munte, doar pentru fete. mai jos e articolul scris de teo pe MagicReminders:

“Iaca ne-am strans noi, un grup de 5 fete vesele si am pus la cale o super tabara la munte, numai pentru FETEEE Hi, hi! Abia astept! O sa facem yoga, o sa meditam, o sa invatam sa ne echilibram energia, sa dansam, sa mancam sanatos si sa mesterim lucrusoare cu propriile maini.
Tabara se va tine in weekendul 8-10 aprilie, la o cabana cocheta la munte unde vom petrece doua zile pline de activitati noi si interesante. Costul taberei este de 330 lei si include doua nopti de cazare, micul dejun si cina, cursurile si atelierele se vor tine incepand de vineri seara pana duminica dupa amiaza. Plecarea se va face vineri dupa-amiaza.
Locurile sunt limitate (16) asa ca daca inima iti spune sa vii nu mai sta pe ganduri, scrie-mi iute la magicreminders@gmail.com sau sun-o pe Diana la 0744.441.784″

articolul complet e aici: http://magicreminders.blogspot.com/2011/03/hai-cu-noi-in-tabara.html have fun

Pur si simplu m-a cuprins o mirare si o stare de apreciere ca in fata unei mici minuni! Parca vedeam pentru prima data fulgii de zapada, ii intelegeam! M-am gandit de cate ori am avut fulgii sub nas si n-am vazut nimic. Chiar daca mai ramasesem in trecut ”uau!” la niste flori de gheata pe geam, acum era si mai tare !

Continuam sa casc ochii si ma uit cata forta si frumusete poate emana un lucru fragil. Daca il iei in mana se striveste, daca respiri prea aproape deasupra lui se topeste asa ca tot ce poti face e sa-l observi si sa te bucuri de el. Asa am ramas si eu cu ochii in portiera masinii (nu ma interesa cine se uita ) Ma simteam ca si cum, universul mi-a deschis o usa magica si ma lasa sa privesc inauntru, isi revela secretele. M-am dus cu gandul la viata si cum toate sunt precum fulgii de zapada dar nu le vede nimeni.

M-am uitat pe urma la zapada de pe drum si mi-am dat seama ca sunt milioane si miliarde de mici stelute, una peste alta, randuri peste randuri de fulgi, adevarate bijuterii adunate intr-un covor imens si bogat, mai maiestuos si migalos ca orice nestemata tinuta vreodata intr-o vistierie regala. Asta e zapada !

.

As fi putut trece nepasator ca alta data, sa calc peste omat fara sa stiu ca mici nestemate cad din cer si se astern pe hainele mele, pe geamuri, case si copaci. Dar in dupa-masa asta lina, niste fulgi micuti mi-au sarit in ochi si mi-au amintit ca in viata mea si in lumea larga exista numai minuni ! Ramane datoria si placerea mea sa le [re]descopar ! Love to you all !