Postul asta este pentru mine. Mi-am pus si poza asta pe desktop ca sa nu mai uit niciodata. In sfarsit pot sa rasuflu usurat.. of doamne. Greu am platit linistea asta. A trebuit sa salvez lumea. Si am salvat-o de mai multe ori – o data prin 2003, apoi in 2010, ultima oara acum vreo 2 luni. Suna comic da eu vorbesc foarte serios. Exact asta am simit ca fac. De fiecare data mi-a fost foarte rau si foarte bine in acelasi timp. Dar nu mai imi trebuie, pentru ca ultima data m-am convins. Ultima data mi-am dat seama ca reusisem de fapt de prima oara. Degeaba am auzit de la altii ca Isus a salvat lumea acum 2000 de ani, eu a trebuit s-o fac si eu, sa fiu absolut sigur, sa ma conving! De-asta stiu ca e aproape imposibil sa convingi pe altcineva de lucrul asta. Trebuie s-o afle singur. Mai ales daca e ca mine. Degeaba i-as spune ca lumea e deja salvata de Isus, de mine, de profetu din scara blocului si de multi altii. Degeaba i-as spune ca EL, chiar EL a salvat lumea azi dimineata cand a zambit. Sau cand s-a uitat cu drag la un catelus de pe strada. Cand a strans in brate pe cineva sau cand a plans pentru nedreptatile din lumea asta. Degeaba i-as spune ca EL dragul de el e frumos si bun si doar pentru simplul fapt ca respira lumea asta e salvata!! Degeaba l-as lua in brate ca pe-un copil drag si i-as spune ca-l iubesc si ca Dumnezeu il iubeste muult mult, atat de mult ca ne-a lasat la amandoi o lume -salvata de la nasterea ei- de care sa ne bucuram. si ca el e un EROU mult iubit din momentul in care s-a nascut!

Si eu sunt un copil si nu vreau si nici nu pot sa te opresc pe tine sa te joci. Iti urez doar succes prietenul meu drag si dupa ce salvezi lumea, te astept sa ne bucuram impreuna de ea!

What is my dharma ?

mai jos o parodie lady gaga – telephone

parodie dupa Eminem – Not Afraid

diferentele dintre ei si vedetele originale la cantat si actorie nu mi se par prea mari. a big Bravo !

Pur si simplu m-a cuprins o mirare si o stare de apreciere ca in fata unei mici minuni! Parca vedeam pentru prima data fulgii de zapada, ii intelegeam! M-am gandit de cate ori am avut fulgii sub nas si n-am vazut nimic. Chiar daca mai ramasesem in trecut ”uau!” la niste flori de gheata pe geam, acum era si mai tare !

Continuam sa casc ochii si ma uit cata forta si frumusete poate emana un lucru fragil. Daca il iei in mana se striveste, daca respiri prea aproape deasupra lui se topeste asa ca tot ce poti face e sa-l observi si sa te bucuri de el. Asa am ramas si eu cu ochii in portiera masinii (nu ma interesa cine se uita ) Ma simteam ca si cum, universul mi-a deschis o usa magica si ma lasa sa privesc inauntru, isi revela secretele. M-am dus cu gandul la viata si cum toate sunt precum fulgii de zapada dar nu le vede nimeni.

M-am uitat pe urma la zapada de pe drum si mi-am dat seama ca sunt milioane si miliarde de mici stelute, una peste alta, randuri peste randuri de fulgi, adevarate bijuterii adunate intr-un covor imens si bogat, mai maiestuos si migalos ca orice nestemata tinuta vreodata intr-o vistierie regala. Asta e zapada !

.

As fi putut trece nepasator ca alta data, sa calc peste omat fara sa stiu ca mici nestemate cad din cer si se astern pe hainele mele, pe geamuri, case si copaci. Dar in dupa-masa asta lina, niste fulgi micuti mi-au sarit in ochi si mi-au amintit ca in viata mea si in lumea larga exista numai minuni ! Ramane datoria si placerea mea sa le [re]descopar ! Love to you all !

si uitati-va si la “The Shift: Ambition to Meaning”

Maine e Craciunul si uite ca o sa-l traim cu totii. Unii mai veseli, altii mai deprimati, toata “gasca” de oameni care citeste  randurile astea, a prins sfarsitul lui 2010. Perioada asta are o marca specifica, lumea se opreste putin din autoflagelare si cugeta asa un pic la fericire. De sarbatori se cade sa fi fericit asa ca multi se simt aiurea ca nu sunt, la genul: “Ba, da io nu simt deloc spiritul Craciunului…” adica si fericirea asta a devenit tot o treaba – TREBE sa fii vesel, sa daruiesti, sa simti spiridusi si fluturasi in stomac. Tin minte ca nu demult ma scremeam la un Craciun sa simt spiridusii si SPIRITU si imi iesea asa o juma de ora si dup-aia eram linistit: gata, am bifat si spiritu Craciunului, am facut bine, acuma pot sa fiu eu. Un prieten obisnuia sa simta chestia asta si vizavi de revelion – ca e obligat sa se distreze , sa bifeze revelionul si ajunsese revoltat pe o ocazie care de fapt in esenta ei e un lucru minunat. O sarbatoare e un simbol, iti reaminteste ceva important - ca viata e pentru tine, pentru a te bucura, pentru a fi impreuna, a rade - atunci te folosesti cu adevarat de viata. O sarbatoare e sa-ti spuna cum sa te comporti in fiecare zi, ea nu te obliga la nimic dar cumva am reusit sa distorsionam lucrurile si acum avem 2 perioade – una lunga normala, de zi cu zi, in care ne autoflagelam cu acte ca na.. asa trebe – viata e grea.. si alta – sarbatorile in care nu stim cum sa fim fericiti autentic si o dam in ce stim mai bine. Oare de ce-om lua totul ca si cum e tema la mate ? De ce ne facem atatea reprosuri, de ce suntem nemultumiti ? Cred ca am inlocuit viata adevarata cu un joc de-al nostru in care tre sa faci bine, sa porti un pampon roz pe mecla, sa fii asa sau altfel, oricum numai cum esti TU nu e bine. Si toti simtim o revolta extraordinara la chestia asta, suntem gata sa ne bagam picioarele in orice Craciun, draci laci, religie, justitie, orice si oricine nu ne accepta ca cine suntem. Si bine facem, chiar daca unele lucruri si oameni(ca sa nu zic toti si toate) n-au saracii nici o vina – sunt la fel de dezorientati ca noi. 

Cauzele nemultumirii conteaza dar is cateodata prea multe si intortocheate. Scopul e acelasi – vrem sa fim iubiti, acceptati ca cine suntem – grasi, urati, frumosi, slabi, prosti si vrem sa fim fericiti in fiecare zi, nu numai de sarbatori. Costumul asta stramt pe care ni-l punem de dragul altora (culmea fiecare si-l pune de dragul altuia da nimeni nu-l vrea; nu stiu cum sa-i zic - cre ca e ego) ne ofera siguranta dar ne ia sclipirea, spontaneiatea. Si cum oricum murim, nu stiu ce siguranta poate exista pe lumea asta. 

Ca sa fii iubit si acceptat, noroc ca nu trebuie sa schimbi pe toata lumea si ca exista o cale mult mai simpla - schimba-te pe tine. Imi vine in minte versul unei melodii: “Keep on smilling and the whole world will smille with you”.  Eu iti spun ca Tu esti asa cum trebuie, esti perfect ! dar degeaba ti-o spun eu – trebuie s-o auzi de la tine

ma scuzati de aburela pe final – in capu meu face sens, nu stiu cat de cursiv is si cat poci ca sa esprim. in alta ordine de idei ca sa va iau pe comercial, care n-ati cumparat toate cadourile, treceti pe la noi la Dales – mai e deschis vreo 2 ore. pana postez eu asta si-l vedeti sigur inchide da na.. zic si eu ca sa simt ca am facut bine, ca am facut reclama la produsele noastre, ca mi-am facut datoria si n-am pierdut “clienti” pai nu ? oricum eu am darul sa le fac pe toate cand nu mai e nevoie de ele : ))

genti, felicitari, pipe de lemn, caciuli crosetate, origami , kendama, tricouri, hanorace, haine, nave spatiale, pe toate le avem

si in incheiere alegeti-va o urare: Sarbatori Fericite ! Viata e greu da trece ! Esti perfect imperfect ! Keep on smilling ! Calea este telul ! Felis Navidad ! Muchas muchos !

primul e despre vesnicul “nu traiesc la potentialul meu maxim ”

al doilea despre parintele egoist care bineinteles te controleaza

gasiti si alte teme pe youtube, daca rezoneaza avec vous.

N-o sa gasesti niciodata raspunsul la intrebarea asta. Poti crede sau nu ca lucrurile se intampla spre binele tau. Poate e singura chestie de credinta care exista, in sensul ca restul toate cad sub intrebarea asta, sunt incluse in ea. De ce -urile nu se termina niciodata. Cand te intrebi De ce exist ? o faci cu mintea (toate intrebarile sunt ale ei), adica cu un lucru care a plecat din existenta, o parte a existentei. Mintea are nevoie de sensuri, de explicatii, existenta nu are, ea doar..este. Existenta o include pe minte, ea i-a dat nastere asa ca daca ar vrea, ar putea-o foarte bine explica pe minte dar nu si invers. Incearcarea mintii de a explica existenta e ca si cum ai vrea sa treci un cerc mare printr-unul mai mic, sa indesi toata plaja intr-o galetusa. Tot ce poti face e sa existi si pe urma sa afli, nu sa afli si pe urma sa existi. Sa existi e ca si cum ai face in fiecare clipa un pas in neant, in necunoscut, e un act de incredere pana la urma, de credinta pentru ca nimeni nu-ti garanteaza ca in urmatoarea secunda viitorul va fi acolo. Insasi Existenta presupune deci un act de credinta din partea mintii.

Chestia e ca mintea, nu prea e facuta sa creada, ei ii place sa se intrebe, sa cantareasca. Chiar daca la un moment dat e 100% sigura, se jura acum pe ce-are ea mai sfant, gata stie, a inteles, peste o saptamana iar habar n-are, se indoieste de orice. Mintea nu traieste in prezent, ea cauta in memorii sau face proiectii, insa adevarata cunoastere este in experienta de Acum, in prezent. Cand cauti in memorie nu gasesti cunoastere, doar date – aducerea lor in prezent activeaza cunoasterea.

Intrebarea din titlu e prost pusa din start. E ca si cum ai intreba: De ce lucrurile sunt cum as vrea eu ? Pai nu asta vrei ?Cum ai vrea sa fie ? Cum nu vrei ? Lucrurile nu trebuie sa fie intr-un fel sau altul. Ele sunt. Noi le stabilim orientarea, le punem stampila cu bine si rau, noi vrem sa fie asa cum vrem. Asa ca nu poti intreba “de ce vreau ceea ce vreau ?” sau ma rog.. poti intreba si raspunsul o sa fie “pt ca vreau”.

Cauti mereu o confirmare, o regula de aur ca sa stii ca e bine, ca esti pe drumul cel bun dar culmea, singurul care poate spune daca esti pe drumul cel bun esti tot tu. Si tu te schimbi in fiecare clipa. O regula de ieri nu mai e valabila azi. Cand incerci sa gasesti regula de aur, raspunsul final dupa care sa actionezi nu faci altceva decat sa-ti exprimi frica de esec. Nu vrei sa dai gres asa ca preferi sa gasesti o cale prin care sa fi sigur ca faci bine. Dar exact prin cautarea unui raspuns perfect, tu-ti intaresti posibilitatea ca sa existe un esec. Dc n-ar exista esec, la ce bun ti-ar mai fi raspunsul corect ? Te-ai gandit oare ca poate nu ai la ce sa dai gres, ca toate raspunsurile sunt corecte ? ca traiesti, ca nu exista nici un test, nu te judeca nimeni in afara de tine ? indiferent de ce ai face ? Nu ai venit aici sa dai teste, ai venit sa fii fericit. Tot ce trebuie sa faci e sa te bucuri de existenta, asta e toata treaba ta. Renunta, lasa-te in voia universului ca un copil, imbratiseaza viata. Renuntarea ii e adresata ca si concept mintii, dar culmea, ea e perceputa de intreaga fiinta ca un act de redobandire a controlului, de regasire. Cand putem sa renuntam, ne simtim bine ca si cand am aruncat tensiunile, barierele care ne tineau in afara existentei. Majoritatea barierelor sunt de imprumut, ni le-a imprimat societatea in speranta sincera si naiva ca o sa ne protejeze viata de viata insasi. Alaturi de apreciere, renuntarea e una din cele mai puternice unelte pe care care le ai

Bun, daca fericirea e o chestiune de alegere, de ce nu pot sa fiu fericit ? pai cine zice ca nu poti ?  ”bine pot, da de ce nu sunt ?” daca am merge in continuare pe firul asta “de ce nu sunt fericit” nu iesim la lumina pentru ca se pot da un infinit de raspunsuri la o intrebare. In schimb, daca analizam de ce a fost pusa intrebarea, care e scopul ei, aflam ca e din dorinta persoanei de a fi fericita. Numai ca atunci, intrebarea corecta este “ce pot sa fac sa fiu fericit ?” - din fericire avem si aici tot asa multe raspunsuri, dar care te scot la lumina

nu prea stiam cum o sa evolueze postul asta, l-am inceput pt ca ma simteam cam down, am scris si-am sters de-o gramada de ori, nus dc e prea fun dar in sfarsit, il termin cu urmatorul citat: “Follow your bliss and the universe will open doors for you where there were only walls” – Joseph Cambell