Cum a fost la Iarmaroc ?

iarmarocgif.gif

A fost mai bine organizat decat credeam, adica un festival in toata regula. Foarte multi oameni implicati, un adevarat furnicar chiar si inainte de incepere, lumea relaxata si vesela, foarte putini de profesie care cereau tigari(nu ca am avea ceva cu dansii), timpul excelent cu precizarea ca noaptea intotdeauna o sa ia prin surprindere cu “vai da ce frig e”

Padurea de la Paulesti e foarte faina, de fapt tot locul ala gen labirint in natura, cu foisoare de lemn la mijloc merita vizitat. E foarte aproape de soseaua principala asa ca ai impresia ca faci un mic salt din civilizatie intr-un taram magic (mai nou orice tine de natura a devenit magic pt niste oraseni insetati cum suntem). Scenele erau foarte ingenios aranjate, cu lucruri simple, invaluite de panze colorate. Per total, cu mici exceptii, zona arata a ART ghatering.

Muzica ne-a placut si desi nu “apartinem” tuturor stilurilor prezente, am avut mai multe scene de unde alege. iar Bonobo a fost de nota 10, cu precizarea ca ar fi fost si mai fain sa fi venit cu tot cu orchestra.
Speram din tot sufletul sa creasca numarul de festivaluri pe plaiurile mioritice, ca slava domnului, avem plaiuri frumoase :)

 Ca sa nu fie totul asa imaculat :)  o sa scriu si ce nu mi-a placut si anume ca nu era apa curenta. Si nici pana acum n-am inteles clar daca era voie sau nu cu apa de-acasa. Sa te speli pe maini cu Roua de 0,5l la 5 lei bucata e cam Madonna style :)  Mi s-a parut din cauza asta o usoara nepotrivire intre spiritul liber al festivalului si interdictia asta de a veni cu bautura si mancare de-acasa. In fct de cat de optimist/pesimist esti puteai sa treci peste neajuns si sa ramai usor nespalat dar daca tinea mai multe zile ar fi devenit o problema.

Poate cel mai important lucru – atmosfera a fost tot timpul pasnica (din cate stiu).  Mergem si la editia viitoare :)

iarmaroc1.jpg    iarmaroc2.jpg    iarmaroc3.jpg 

iarmaroc4.jpg    iarmaroc5.jpg    iarmaroc6.jpg

iarmaroc7.jpg    iarmaroc8.jpg    vecini.jpg

unda_gazebo2.jpg    unda_gazebo3.jpg    unda_gazebo.jpg   

teo1.jpg    copacu.jpg    teo_lol.jpg 

Tags: , , , ,

3 Responses to “Cum a fost la Iarmaroc ?”

  1. Blaga says:

    A fost interesant, mai ales locatia. Altii n au fost de aceeasi parere…
    http://dudecore.blogspot.com/2009/05/iarmaroc-fest-impresii-de-weekend.html Mie oricum mi-a placut, pacat ca nu am vazut Bonobo si nici Kid loco, ca nu stiam cand o sa cante. A fost tare ca toata lumea impartea aceeasi stare de spirit :o )

  2. UndA says:

    m-am distrat citind din linkul tau povestea tragi-comica – sunt sigur ca au fost si mici/mari probleme pt unii.
    adevarul e ca nu stiam ca n-aveai voie cu apa – that suks. Noi am intrat cu o seara inainte, sa ne amenajam foisorul de lemn si in masina am avut ce-am vrut (din pacate/prostie n-am luat destule beri si apa plata mai deloc, asta ca sa ne ofticam a doua zi)
    noi ne asteptam sa fie mai salbatic si poate de-aia ni s-a parut bine organizat; daca aveam altfel de asteptari nu stiu cum era.. asa am trecut cu vederea micile probleme si ne-am distrat

  3. UndA says:

    aa si vizavi de program eu l-am printat de-acasa cu ore cu tot – altfel zona era usor confuza si te cred ca ai ratat Bonobo :(

Leave a Reply