N-o sa gasesti niciodata raspunsul la intrebarea asta. Poti crede sau nu ca lucrurile se intampla spre binele tau. Poate e singura chestie de credinta care exista, in sensul ca restul toate cad sub intrebarea asta, sunt incluse in ea. De ce -urile nu se termina niciodata. Cand te intrebi De ce exist ? o faci cu mintea (toate intrebarile sunt ale ei), adica cu un lucru care a plecat din existenta, o parte a existentei. Mintea are nevoie de sensuri, de explicatii, existenta nu are, ea doar..este. Existenta o include pe minte, ea i-a dat nastere asa ca daca ar vrea, ar putea-o foarte bine explica pe minte dar nu si invers. Incearcarea mintii de a explica existenta e ca si cum ai vrea sa treci un cerc mare printr-unul mai mic, sa indesi toata plaja intr-o galetusa. Tot ce poti face e sa existi si pe urma sa afli, nu sa afli si pe urma sa existi. Sa existi e ca si cum ai face in fiecare clipa un pas in neant, in necunoscut, e un act de incredere pana la urma, de credinta pentru ca nimeni nu-ti garanteaza ca in urmatoarea secunda viitorul va fi acolo. Insasi Existenta presupune deci un act de credinta din partea mintii.
Chestia e ca mintea, nu prea e facuta sa creada, ei ii place sa se intrebe, sa cantareasca. Chiar daca la un moment dat e 100% sigura, se jura acum pe ce-are ea mai sfant, gata stie, a inteles, peste o saptamana iar habar n-are, se indoieste de orice. Mintea nu traieste in prezent, ea cauta in memorii sau face proiectii, insa adevarata cunoastere este in experienta de Acum, in prezent. Cand cauti in memorie nu gasesti cunoastere, doar date – aducerea lor in prezent activeaza cunoasterea.
Intrebarea din titlu e prost pusa din start. E ca si cum ai intreba: De ce lucrurile sunt cum as vrea eu ? Pai nu asta vrei ?Cum ai vrea sa fie ? Cum nu vrei ? Lucrurile nu trebuie sa fie intr-un fel sau altul. Ele sunt. Noi le stabilim orientarea, le punem stampila cu bine si rau, noi vrem sa fie asa cum vrem. Asa ca nu poti intreba “de ce vreau ceea ce vreau ?” sau ma rog.. poti intreba si raspunsul o sa fie “pt ca vreau”.
Cauti mereu o confirmare, o regula de aur ca sa stii ca e bine, ca esti pe drumul cel bun dar culmea, singurul care poate spune daca esti pe drumul cel bun esti tot tu. Si tu te schimbi in fiecare clipa. O regula de ieri nu mai e valabila azi. Cand incerci sa gasesti regula de aur, raspunsul final dupa care sa actionezi nu faci altceva decat sa-ti exprimi frica de esec. Nu vrei sa dai gres asa ca preferi sa gasesti o cale prin care sa fi sigur ca faci bine. Dar exact prin cautarea unui raspuns perfect, tu-ti intaresti posibilitatea ca sa existe un esec. Dc n-ar exista esec, la ce bun ti-ar mai fi raspunsul corect ? Te-ai gandit oare ca poate nu ai la ce sa dai gres, ca toate raspunsurile sunt corecte ? ca traiesti, ca nu exista nici un test, nu te judeca nimeni in afara de tine ? indiferent de ce ai face ? Nu ai venit aici sa dai teste, ai venit sa fii fericit. Tot ce trebuie sa faci e sa te bucuri de existenta, asta e toata treaba ta. Renunta, lasa-te in voia universului ca un copil, imbratiseaza viata. Renuntarea ii e adresata ca si concept mintii, dar culmea, ea e perceputa de intreaga fiinta ca un act de redobandire a controlului, de regasire. Cand putem sa renuntam, ne simtim bine ca si cand am aruncat tensiunile, barierele care ne tineau in afara existentei. Majoritatea barierelor sunt de imprumut, ni le-a imprimat societatea in speranta sincera si naiva ca o sa ne protejeze viata de viata insasi. Alaturi de apreciere, renuntarea e una din cele mai puternice unelte pe care care le ai
Bun, daca fericirea e o chestiune de alegere, de ce nu pot sa fiu fericit ? pai cine zice ca nu poti ? ”bine pot, da de ce nu sunt ?” daca am merge in continuare pe firul asta “de ce nu sunt fericit” nu iesim la lumina pentru ca se pot da un infinit de raspunsuri la o intrebare. In schimb, daca analizam de ce a fost pusa intrebarea, care e scopul ei, aflam ca e din dorinta persoanei de a fi fericita. Numai ca atunci, intrebarea corecta este “ce pot sa fac sa fiu fericit ?” - din fericire avem si aici tot asa multe raspunsuri, dar care te scot la lumina 
nu prea stiam cum o sa evolueze postul asta, l-am inceput pt ca ma simteam cam down, am scris si-am sters de-o gramada de ori, nus dc e prea fun dar in sfarsit, il termin cu urmatorul citat: “Follow your bliss and the universe will open doors for you where there were only walls” – Joseph Cambell
Poate rezolvam cu ceva lautari, cu chitari sa va “zangane” la cap desi nu cred ca e cazul. Fiecare face ce vrea si e happy cu ce face !
